– Au venit două „chilli girls„, mi-a spus gazda de de cum am intrat în curte.
– Două ce?
– Două chilli girls, îmi spune unindu-și degetul mare, arătătorul și mijociul pentru a le duce în dreptul buzele și a rosti un „muah” zgomotos ce nu lasă niciun loc de interpretare: cele 2 fete trebuie să fie la fel de aprinse și hot precum ardeiul iute pe care-l îndrăgesc toți locuitorii din Șri Lanka. Îmi spune că sunt plecate în recunoaștere pe plajă și că se vor întoarce în curând.
Apoi îmi arată pe telefon rezervarea facută pe booking pentru două persoane din… Chile. Mi le și închipuiam arătând ca niște indience din Anzi sau măcar cu ceva trăsături care să amintească de sângele nativilor din America de Sud. La nici două minute după ce Madhu m-a părăsit aud poarta zdrângănind, probabil că sunt chiliencele și că nu au învățat încă tainele manevrării ei. Așa este, doar că în fața mea sunt două fete pe care dacă le-aș vedea pe stradă în România nici prin gând nu mi-ar trece că nu-mi sunt conaționale. Nici măcar ceva hispanic nu reușesc să identific pe chipurile lor. Mă gândesc că nu e momentul să le instruiesc cum se deschide poartă fără zgomot și hărmălaie, ne prezentăm, în clipa următoare le uit numele, cum probabil și ele l-au uitat imediat pe al meu, aflu că lucrează în Santiago de Chile, dar că nu locuiesc în capitală și ne retragem fiecare pe la camerele lui. Mă întind în pat și adorm aproape instantaneu.
Sunt trezit de niște zgomote puternice: e aproape 12 noaptea și chiliencele au reușit cu greu să deschidă poarta. Le văd umbrele strecurându-se pe lângă fereastra mea și odată cu ele a plecat și somnul meu să se odihnească prin patul altcuiva.
Și cum nu era nicio șansă să-l conving să se reîntoarcă mi-am pus un tricou pe mine și am plecat să hălăiduesc pe plajă. Acolo am aruncat o privire, două la petrecerea care se desfăsura în restaurantul transformat în clubul de noapte al Mirissa-ei pentru ziua respectivă din săptămână și am pornit să-mi fac cele două parcurgeri dus-întors de-a lungul plajei din nopțile mele fără somn. La nici 150 de metri , la doi metri de apa oceanului zăresc o broască țestoasă ieșită din mare. Nu poate fi decât un motiv prezența ei acolo: a venit să-ți depună ouăle. Știu că nu trebuie deranajată, că flash-urile o pot speria, dar neputând-o filma pe întuneric, mă deplasez suficient de mult în spatele ei asfel încât să o pot lumina cu cu telefonul, fiind atent ca să pot închide imediat ce aș observa că ea ar da vreun semn de schimbare a direcției de mers.
De pe un scaun din localul părăsit de mine se desprinde un bărbos mai înalt cu vreo 10 cm ca mine și pe un ton de bunic îmi spune că nu e bine să folosesc blitz-ul că sperii țestoasa. Știam și eu asta, nu am ce nega, chiar dacă am folosit lumina într-un mod foarte atent.
……………….
……………….
……………….
Ne așezăm amândoi pe un pat de plajă din lemn ca să privim cum țestoasa își sapă groapa, depunde ouăle și apoi le acoperă cu nisip. Îl cheamă Borg, locuiește pe plajă dacă am înțeles bine și îmi oferă să beau din sticla lui. Îl refuz spunându-i că nu am de-a face cu băutura, dar nu pot să nu accept invitația de asculta împreună la căști muzica din telefonului, mai ales că fumul din țigara lui era dus de ușoara briză a mării spre cealaltă parte.
……………….
……………….
……………….
– Tu îmi zici mie să nu „dau flash-uri”, mie, un băiat născut în Șri Lanka? îl apostrofează unul din cei trei băieți veniți din barul din apropiere în timp ce își îndreaptă mâna dreaptă spre Borg, atingându-i pieptul cu vârful degetului arătător.
– Tu îmi spui ce trebuie să fac când văd o broască țestoasă venită la mal ca să-și depună ouăle, mie, care am crescut în Șri Lanka și care iubesc animalele? continuă el, punând încă o dată vârful defetului arătător de la mâna dreaptă pe pieptul lui Borg.
Este prima dată când asist la o confruntare dintre un localnic și un turist și asta este ceva de nemaivăzut într-o țară în care o posibilă neînțelegere se încheie cu un zâmbet încă de cum cei doi și-au dat seama că ceva este nelalocul lui. Inclusiv atunci când un șofer așteaptă cuminte, fără a claxona (e drept că se claxonează imens de mult în țara asta, dar asta o fac din considerente practice, de cele mai multe ori preventiv, când sunt în mișcare, nu din furie sau frustrare) și fără a forța motorul timp de 10-30 de secunde până când turistul, cu căștile în urechi, își dă seama că merge pe mijlocul străzii.
Iar din punct de vedere al autorităților de multe ori m-am gândit că dacă i se întâmplă ceva rău (un act de violență) unui turist atunci poliția locală ar fi în stare, pentru a identifica făptașii, să-i bată pe toți din oraș cu excepția primarului și a rudelor sale. Iar dacă nici așa nu s-ar rezolva cazul atunci ar veni poliția de la nivel central care l-ar bate și pe primar cu tot neamul său.
Observ toate acestea în timp ce fotografiez și filmez retragerea broaștei țestoase către ocean alături de cei 2 bărbați mai mici de statură, dar bine făcuți, cu alură și accent hispanic. Observ că unul din cei trei angajați a barului a dispărut când a început conflictul …